în vremurile comuniste, după yterminarea facultăţii se susţinea examenul de stat.
Studentul primea o temă.
Studentul avea un îndrumător de lucrare.
Studentul elabora lucrarea de stat.
Studentul trebuia să aibă soluţii în lucrarea de stat.
Studentul derula un stagiu de practică unde rezolva probleme pentru lucrarea de stat.
Lucrarea de stat nu se cumpăra, nu se vindea, ca acum.
Studentul venea în faţa unei comisii şi-şi prezenta lucrarea.
Comisia purta un dialog să fie convinsă că studentul ştie să facă legături între concepte.
Studentul şi lucrarea erau evaluate.
Pentru a promova, trebuia ca să fie acordată de către comisie o notă mai mare ca 6(şase).
După terminarea examenului de stat, studentul se numea absolvent.
La Mecanizare sau la Informatică lucrările de stat erau de mare complexitate, căci studenţii erau interesaţi să facă lucruri solide, angajarea lor la un loc de muncă depinzând foarte mult de ceea ce făcuseră în lucrarea de stat.
Am coordonat multe lucrări de stat, dar niciodată în fiecare an nu au fost mai mult de 8-10. Am auzit că acum sunt profesori care coordonează câte 50-60 de lucrări de licenţă. probabil munca se face în cor, chiar dacă sunt pe mai multe voci, dar în informatică o treabă serioasă nu suportă o astfel de abordare.



(elaborat azi 13 septembrie 2020)